Timpul pe care îl ai la dispoziție reprezintă întregul tău capital de timp.
Dacă intenționezi să faci schimbări în viața ta, găsirea timpului necesar reprezintă de multe ori o problemă. Uneori schimbarea pe care o doreșți poate fi chiar să obții timp suplimentar pe care să-l petreci cu familia, timp pentru educație sau timp pentru hobby-uri.
Programul Imbunatațirea managementului timpului este dedicat acelor persoanelor care au o agendă încărcată și care doresc să obțină productivitate maximă din oportunitățile pe care le aduce fiecare zi.
Programul se derulează pe parcursul a două zile, în sesiuni de lucru de 4 ore/zi.
 
Rezultate pe care le poți obține prin participarea în programul Imbunatațirea managementului timpului:
·       înveți cum să-ți eliberezi cel puțin 2 ore din timpul tău de lucru zilnic și să direcționezi acest timp către dezvoltarea ta și către activitățile importante pentru tine;
·       te ajută să-ți crești productivitatea personală cu 15-20%;
·       descoperi un sistem eficient de organizare a sarcinilor tale zilnice, care te ajută să ai controlul activităților, să iei decizii mai înțelepte și să scazi nivelul de stres generat de multitudinea de “lucruri de rezolvat”;
·       echilibru mai bun între toate ariile vieții;
Dezvoltarea personală implică în multe cazuri stabilirea de obiective de schimbare a comportamentul, precum schimbarea modului de organizare a timpul și găsirea timpului necesar pentru a dezvolta noi abilități sau pentru a avansa în carieră.

Dacă dorești să obții mai mult timp pentru familie, pentru relaxare, hobby-uri, pentru ceea ce este important pentru tine, dacă dorești să ai rezultate mai bune în activitate, în timp mai scurt și cu un efort mai mic, contactează-ne chiar astăzi și rezervă un loc în urmatoarea sesiune a programului Imbunatatirea managementului timpului!